TERMENI ȘI CONDIȚII PRIVIND UTILIZAREA PLATFORMEI WHAT’S NEXT?
- Datele de identificare ale Operatorului
Platforma What’s Next? este deținută în mod legal de către ORGANIZAȚIA SALVAȚI COPIII, cu sediul în Bucureşti, Intrarea Ştefan Furtună nr.3, sector 1, cod 010899, cod fiscal 3151288, înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 sub Dosar nr.1334/PJ/1990, reprezentată prin Gabriela Alexandrescu în calitate de Preşedinte Executiv.
Prezentul document pune la dispoziția utilizatorilor și vizitatorilor platformei condițiile generale de funcționare, platformă ce poate fi accesată prin următorul link: https://whatsnext.com.ro/ (denumit în continuare “Site-ul”, ”Platforma” sau „What’s Next?”) și stabilește normele generale privind modul de accesare și utilizare, precum și informațiile oferite prin intermediul ei.
Utilizând platforma What’s Next? sunteți de acord cu termenii și condițiile de utilizare mai jos menționate, astfel că este necesară parcurgerea acestora în integralitate.
Orice acțiune în cadrul platformei trebuie să fie realizată respectând principiul bunei credințe și numai în acord cu prezentele condiții generale de utilizare, precum și cu legislația aplicabilă în vigoare.
Prezentul document se adresează tuturor utilizatorilor platformei What’s Next? (persoane fizice și/sau juridice din orice țară) şi stabileşte principiile de utilizare ale acesteia, conținutului și a informațiilor puse la dispoziția utilizatorilor, sub orice formă, prin intermediul platformei. Pentru facilitarea comunicării informațiilor, se va avea în vederea utilizarea denumirii „Salvați Copiii” pentru a ne referi la ORGANIZAȚIA SALVAȚI COPIII.
- Ce este What’s Next?
What's Next? este un proiect pilot de orientare vocațională și consiliere în carieră, implementat de Organizația Salvați Copiii și Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională, cu sprijinul Bancii Transilvania.
Proiectul What's next își propune să ofere elevilor oportunitatea de a-și descoperi punctele forte, interesele și potențialul, pentru a lua decizii informate privind viitorul lor academic și profesional. Prin formarea specialiștilor în consiliere și dezvoltarea unor resurse moderne de informare, dedicate elevilor, părinților și cadrelor didactice, What's next creează un cadru de sprijin adaptat fiecărui tânăr. Scopul final este ca fiecare elev să aibă acces la îndrumare de calitate și să-și poată construi un parcurs educațional și profesional în acord cu propriile aspirații și abilități.
- Ce se urmărește prin What’s Next?
Salvați Copiii va depune toate diligențele necesare în vederea furnizării și punerii la dispoziție către utilizatori a unor materiale cât mai relevante, actuale și interesante în materia dezvoltării educaționale, personale, dar mai ales profesionale.
Pentru a asigura utilitatea și continuitatea platformei What’s Next?, Salvați Copiii își rezervă în continuare dreptul de a modifica, elimina și actualiza periodic conținutul publicat în interiorul acesteia, în cazul în care acesta nu mai prezintă interes, nu este actual și/sau au intervenit schimbări cantitative sau calitative ori din orice alte motive similare, inclusiv în cazul în care au încetat drepturile de folosință și distribuire asupra conținutului.
- Ce nu este What’s Next?
Utilizarea platformei What’s Next? nu reprezintă o formă de substituire a profesioniștilor sau a profesiilor liberale reglementate prin lege, iar informațiile și materialele pe care le puteți accesa prin intermediul platformei nu reprezintă în nicio situație acordarea de servicii de consultanță fiscală, contabilă, juridică sau altele asemenea și nu înlocuiesc orele de predare din învățământul reglementat de legile Ministerului Educației.
Cu toate acestea, platforma What’s Next? poate reprezenta un adevărat aliat în procesul educațional, de informare și dezvoltare personală, în vederea valorificării cunoștințelor și abilităților proprii.
- Condiții pentru utilizarea platformei What’s Next?
Platforma What’s Next? poate fi utilizată în principiu pentru vizionarea și parcurgerea conținutului divers prezentat sub diferite forme (grafic, text, audio-video etc), creare cont, accesare cont de utilizator, accesare, descărcare și utilizare resurse și materiale existente și disponibile, pentru evaluarea personalității și efectuarea de teste de personalitate.
Pentru a putea accesa informațiile și resursele puse la dispoziție prin intermediul platformei What’s Next? configurarea unui cont de utilizator este absolut necesară.
Poate să își creeze un cont în platforma What’s Next? orice persoană fizică, indiferent de naționalitate, cu vârsta minimă de 14 ani împliniți la data creării contului. Pentru persoanele minore (mai puțin de 18 ani împliniți), configurarea contului de utilizator se realizează prin intermediul și cu aprobarea prealabilă a reprezentantului legal (părintelui).
La crearea contului, în cazul persoanelor minore, într-un format ușor accesibil și intuitiv, acestea sunt îndrumate să indice adresa de corespondență electronică (e-mail) a reprezentantului legal, în vederea aprobării și validării contului de utilizator înainte de utilizarea platformei.
Orice tip de accesare și utilizare a platformei de către minori, care nu respectă cerințele menționate anterior, direct sau prin intermediul tutorilor/reprezentanților legali se face pe propria răspundere a acestora.
Contul de utilizator poate fi accesat exclusiv pe bază de parolă de acces, ce îi este cunoscută doar titularului contului. Titularul contului, respectiv reprezentantul legal în cazul minorilor este pe deplin responsabil pentru păstrarea în siguranță a parolei de acces precum și a oricărei informații privind înregistrarea, autentificarea și utilizarea contului.
Salvați Copiii nu poate garanta utilizarea continuă și neîntreruptă a platformei What’s Next?. Este posibil ca pe durata de utilizării platformei să existe întreruperi, erori, defecțiuni tehnice sau alte comportamente necorespunzătoare care fac improprie utilizarea platformei, inclusiv ca Salvați Copiii, în cazul în care va aprecia oportun sau necesar, să sisteze complet accesul la platformă pe durată nedeterminată. Cu toate acestea, Salvați Copiii depune toate diligențele necesare în vederea remedierii acestor inadvertențe, cu scopul păstrării platformei în condiții optime de utilizare.
Este strict interzis de către utilizatori să intervină în orice modalitate sau formă asupra modului operațional de funcționare al platformei sau să intervină asupra echipamentului/sistemului informatic, indiferent de scopul urmărit, fără acordul expres și prealabil al Salvați Copiii.
- Cum devii utilizator al Platformei What’s Next?
Orice persoană fizică care dorește să utilizeze platforma What’s Next? are posibilitatea de a se înregistra gratuit pe website-ul dedicat platformei, www.whatsnext.com.ro, prin parcurgerea corespunzătoare și completă a pașilor solicitați în vederea înregistrării contului de utilizator. Persoanele minore (mai puțin de 18 ani împliniți) vor solicita acordul prealabil al reprezentantului legal (părintelui) pentru accesarea și utilizarea platformei.
În procesul de înregistrare, în funcție de tipul de utilizator ales (elev sau adult) solicităm următoarele date cu caracter personal: numele, prenumele, adresa de e-mail, clasa (gimnaziu, liceu), e-mail părinte pentru confirmare cont, parola, consimțământul privind acceptarea termenilor și condițiilor, abonarea la buletinul de știri informativ (newsletter). Aceste date ne ajută să vă putem oferi o experiență autentică, personalizată în cadrul platformei What’s Next?.
Utilizatorii sunt pe deplin responsabili pentru păstrarea în siguranță a contului și parolei de acces precum și a oricărei informații privind înregistrarea, autentificarea și utilizarea contului.
- Dreptul de retragere
Utilizatorii au oricând și gratuit posibilitatea de a solicita eliminarea contului de utilizator. Pentru exercitarea drepturilor dpo@salvaticopiii.ro.
- Răspundere și limitări
Prin crearea și utilizarea Contului, vă asumați răspunderea pentru menținerea confidențialității datelor de Cont (user și parola) și pentru gestionarea accesării Contului, fiind responsabil în condițiile legii de activitatea derulata prin intermediul Contului.
Prin accesarea Site-ului, crearea Contului și utilizarea Site-ului acceptați în mod expres și neechivoc Termenii și Condițiile Site-ului în ultima sa versiune comunicată în cadrul Site-ului. Ulterior creării Contului, utilizarea conținutului echivalează cu acceptarea modificărilor intervenite asupra Termenilor și Condițiilor Site-ului și/sau a versiunilor actualizate ale Termenilor și Condițiilor Site-ului. Sunteți responsabil pentru verificarea versiunii finale a Termenilor și Condițiilor ori de câte ori utilizați Site-ul.
Acceptarea Termenilor și Condițiilor Site-ului se consideră îndeplinită la prima accesare a Site-ului.
Societatea nu își asumă răspunderea pentru nici un fel de pierdere (materială, financiară, de date sau informații) care poate sa apară direct sau indirect din cauza informațiilor incluse pe Site sau a nefuncționării sau funcționarii necorespunzătoare a acestui Site.
Societatea nu este responsabilă pentru daune aduse calculatorului dumneavoastră sau viruși care ar putea să vă infecteze calculatorul sau alt echipament ca urmare a accesării, utilizării de către dumneavoastră sau navigării pe Site-ul nostru sau descărcarea de către dumneavoastră a vreunui conținut, informație, materiale, date, text, imagini, video sau audio de pe Site-ul nostru.
Această exonerare de răspundere se aplică oricăror daune sau prejudicii cauzate de orice lipsă a performanței, eroare, omisiune, întrerupere, eliminare, defect, întârziere în operare sau transmisie, virus de calculator, defecțiune a liniei de comunicare, furt sau distrugere sau acces neautorizat. .
- Drepturile de Proprietate intelectuală
Conținutul prezentat în cadrul platformei What’s Next? sau pe site-urile asociate/conexe Salvați Copiii, inclusiv, dar fără a se limita la: imagini, logo-uri, reprezentări stilizate, simboluri, imagini, fotografii, conținut texte și altele asemenea materiale, precum și întreg conținutul informațiilor cuprinse în cadrul platformei, a site-ului dedicat și inclusiv a celor asociate Salvați Copiii sunt și rămân în continuare, pe durată nedeterminată, proprietatea exclusivă a Organizației Salvați Copiii.
Este strict interzisă diseminarea, copierea, publicarea, modificarea, completarea, utilizarea, expunerea, includerea, legarea, transmiterea, îndepărtarea însemnelor, a fotografiilor, imaginilor, textelor, afișarea, comercializarea sau închirierea etc. a conținutului, datelor, informațiilor, fotografiilor sau altor informații publicate în platforma What’s Next? sau pe website-urile asociate Salvați Copiii, fără acordul expres și scris al Organizației Salvați Copiii.
Prin utilizarea platformei What’s Next? sau a website-urilor asociate Salvați Copiii, Utilizatorul înțelege în mod expres că nu dobândește un drept sau vreo licență de utilizare a vreuneia dintre informațiile sau conținutul de pe website sau vreun drept de proprietate intelectuală/industrială asupra materialelor.
Niciun utilizator nu are dreptul să stocheze, copieze sau înregistreze materialele disponibile în platformă (sau pe site-urile asociate Salvați Copiii) și nici de a utiliza un dispozitiv automat sau manual, indiferent de natura acestuia, pentru a monitoriza sau înregistra, direct sau indirect, materialele disponibile publicate sau încărcate pe serverele Salvați Copiii.
- Prelucrarea datelor cu caracter personal
Tratăm cu seriozitate și implicare deplină drepturile pe care le aveţi în legătură cu prelucrarea pe care o realizăm asupra datelor referitoare la dumneavoastră. Drepturile dumneavoastră sunt următoarele:
- Dreptul de a fi informat. În momentul în care datele cu caracter personal sunt colectate de la dumneavoastră sau obținute dintr-o altă sursă, avem obligația de vă informa cu privire la scopul utilizării acestor date și drepturile pe care le aveți;
- Dreptul de acces la date. Aveţi dreptul de a solicita informații legate de datele personale pe care le deținem despre dumneavoastră, inclusiv informații legate de categoriile de date pe care le deținem sau pe care le controlăm, pentru ce sunt folosite acestea, sursa din care le-am colectat, dacă le-am obţinut indirect și cui sunt divulgate aceste date, dacă este cazul. Vă vom oferi o copie a datelor dumneavoastră personale la cerere. Dacă solicitați mai multe copii ale datelor dumneavoastră personale, vă putem percepe o taxă rezonabilă bazată pe costurile administrative;
- Dreptul la rectificarea datelor. Aveţi dreptul de a obţine rectificarea datelor dumneavoastră pe care le prelucrăm sau le controlăm, dacă acestea nu sunt corecte;
- Dreptul la ştergerea datelor („dreptul de a fi uitat”). Aveţi dreptul de a obţine de la noi ştergerea datelor dumneavoastră pe care le prelucrăm sau le controlăm.
Organizația Salvați Copiii urmărește să prelucreze și să păstreze datele dumneavoastră doar atât timp cât acest lucru este necesar. Trebuie să ne conformăm acestei cereri dacă prelucrăm datele dumneavoastră personale și dacă:
datele personale nu mai sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate;
vă opuneți prelucrării din motive legate de situația dumneavoastră particulară;
datele dumneavoastră au fost prelucrate în mod nelegal;
datele personale trebuie șterse pentru respectarea unei obligații legale care ne revine.
- Dreptul de opoziție la utilizarea datelor cu caracter personal. În anumite circumstanțe, aveţi dreptul de a obiecta la prelucrarea datelor dumneavoastră de către noi sau în numele nostru. Acolo unde prelucrarea nu se bazează pe consimțământul dumneavoastră, ci pe interesele noastre legitime sau pe cele ale unei terțe părți, puteți obiecta în orice moment la prelucrarea datelor dumneavoastră personale din motive legate de situația dumneavoastră particulară.
În acest caz nu vom mai prelucra datele dumneavoastră personale, cu excepția cazului în care: (a) putem dovedi motive legitime și imperioase care justifică prelucrarea și care prevalează asupra intereselor, drepturilor și libertăților dumneavoastră sau (b) în cazul în care scopul este constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept legitim în instanță.
Dacă obiectați cu privire la prelucrare, vă rugăm să specificați dacă doriți, de asemenea, ca datele dumneavoastră personale să fie șterse, în caz contrar noi doar le vom restricționa.
- Dreptul la portabilitatea datelor. Aveți dreptul de a primi datele dumneavoastră personale pe care ni le-ați furnizat, iar în cazul în care este fezabil din punct de vedere tehnic, să solicitați ca noi să transmitem datele dumneavoastră personale (pe care ni le-ați furnizat) unei alte organizații/persoane juridice. Aceste două drepturi sunt drepturi pe care le aveți dacă, în mod cumulativ: (a) vă prelucrăm datele personale cu mijloace automate, (b) ne bazăm, în prelucrarea datelor dumneavoastră personale, pe consimțământul dumneavoastră sau prelucrarea de către noi a datelor dumneavoastră personale este necesară pentru încheierea sau executarea unui contract la care sunteţi parte; (c) datele dumneavoastră personale ne sunt furnizate de dumneavoastră, și (d) transmiterea datelor dumneavoastră personale nu are un efect negativ asupra drepturilor și libertăților altor persoane. Aveți dreptul să primiți datele dumneavoastră personale într-un format structurat, folosit în mod curent și care poate fi citit automat.
- Dreptul dumneavoastră de a primi datele personale nu trebuie să aibă un efect negativ asupra drepturilor și libertăților altor persoane. Acest lucru s-ar putea întâmpla dacă o transmitere a datelor dumneavoastră personale unei alte organizații implică, de asemenea, transmiterea datelor personale altor persoane (care nu își dau consimțământul pentru acest transfer). Dreptul ca datele dumneavoastră personale să fie transmise de către noi unei alte organizații este un drept pe care îl aveți dacă această transmitere este fezabilă din punct de vedere tehnic.
- Dreptul de a nu fi supus unei decizii automate (inclusiv profiling). Aveți dreptul de a nu fi supus unei decizii bazate numai pe procesare automată (incluzând profiling-ul) și care să producă efecte legale față de dumneavoastră sau care să vă afecteze în mod semnificativ. Acest drept nu se va aplica în următoarele situații de excepție, în care decizia automată: este necesară pentru încheierea sau executarea unui contract între persoana vizată și Organizația Salvați Copiii, este autorizată prin dreptul Uniunii sau dreptul intern care se aplică Organizației Salvați Copiii și care prevede, de asemenea, măsuri corespunzătoare pentru protejarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale persoanei vizate; sau are la bază consimțământul dumneavoastră explicit. În situațiile de la literele a) și c) din prezentul paragraf, Organizația Salvați Copiii are obligația de a implementa măsurile corespunzătoare pentru protejarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale dumneavoastră, cel puțin dreptul dumneavoastră de a obține intervenție umană din partea Organizației Salvați Copiii, de a vă exprima punctul de vedere și de a contesta decizia.
- Dreptul la retragerea consimţământului. În situaţiile în care prelucrăm datele dumneavoastră în temeiul consimţământului dumneavoastră, aveţi dreptul de a vă retrage consimţământul; puteți face aceasta în orice moment, cel puţin la fel de uşor cum ne-aţi acordat iniţial consimţământul. Retragerea consimțământului nu va afecta legalitatea prelucrării datelor dumneavoastră pe care am realizat-o înainte de retragere.
- Dreptul de a depune o plângere la autoritatea de supraveghere. Dacă aveţi o nemulţumire cu privire la modul în care prelucrăm datele dumneavoastră, am prefera să ne contactaţi pe noi direct pentru a putea soluţiona solicitarea. Cu toate acestea, dacă aveți în continuare nemulțumiri, puteți contacta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (www.dataprotection.ro): Adresă: B-dul G-ral. Gheorghe Magheru, București, România; Telefon: 40.318.059.211/ +40.318.059.212, Fax: +40.318.059.602; E-mail: anspdcp@dataprotection.ro.
- Dreptul de a vă adresa justiției. Totodată, este important de reținut că, în ipoteza în care considerați că drepturile de care beneficiați potrivit Regulamentului au fost încălcate ca urmare a prelucrării datelor cu caracter personal cu nerespectarea prevederilor Regulamentului și fără a aduce atingere dreptului dumneavoastră de a formula plângere la autoritatea de supraveghere, aveți dreptul de a vă adresa instanțelor de judecată, prin formularea unei căi de atac împotriva Organizației Salvați Copiii.
Pentru a exercita unul sau mai multe dintre aceste drepturi sau pentru a adresa orice întrebare despre oricare dintre aceste drepturi sau alte aspecte ale prelucrării datelor dumneavoastră de către noi, puteți transmite o cerere scrisă la adresa de e-mail: dpo@salvaticopiii.ro. Totodată, la sediul nostru sunt disponibile și formulare imprimate pe care le puteți completa pentru a solicita exercitarea unuia sau a mai multora dintre drepturile de mai sus.
Vom încerca să răspundem solicitării dumneavoastră în termen de o lună de zile, perioadă care poate fi prelungită cu două luni din cauza unor motive specifice legate de dreptul specific invocat sau de complexitatea cererii dumneavoastră. În orice caz, dacă această perioadă este prelungită, vă vom informa în privința termenului de prelungire și a motivelor care au dus la această prelungire.
În anumite situații, s-ar putea să nu putem acorda accesul la toate datele sau o parte a datelor dumneavoastră personale din cauza unor restricţii legale. Dacă vă refuzăm cererea de acces, vă vom comunica motivul acestui refuz.
În anumite cazuri, s-ar putea să nu putem identifica datele personale din cauza elementelor de identificare pe care ni le furnizați în cerere. În astfel de cazuri, dacă nu vă putem identifica drept persoană vizată, nu putem da curs cererii dumneavoastră în conformitate cu această secțiune, cu excepția cazului în care ne oferiți informații suplimentare care să ne permită să vă identificăm. Vă vom informa cu privire la această situație și vă vom da posibilitatea de a ne oferi astfel de detalii suplimentare.
Pentru mai multe detalii referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal, identitatea operatorului și alte asemenea, consultați secțiunea „Politica de protecție a datelor” disponibilă pe website-ul nostru, precum și pe site-ul Organizației Salvați Copiii, https://www.salvaticopiii.ro/cine-suntem/contact/politica-de-confidentialitate.
- Buletinul de știri informativ (Newsletter)
În procesul de configurare a unui cont de utilizator pe platforma What’s Next?, Utilizatorul are posibilitatea inclusiv să se aboneze la primirea de buletine de știri informative (Newslettere).
Newsletter-ul reprezintă un mijloc de informare periodic transmis la adresa de e-mail asociată contului de utilizator cu privire la activitatea Organizației Salvați Copiii, a proiectelor și evenimentelor derulate, fără niciun angajament din partea Utilizatorului având un scop pur informativ.
Utilizatorul își poate retrage oricând opțiunea de abonare la Newsletter, fără nicio obligație, prin accesarea butonului de Dezabonare din partea de jos a fiecărui Newsletter primit sau prin transmiterea unei solicitări în acest sens, la adresa de corespondență electronică dpo@salvaticopiii.ro.
- Forța majoră
Niciuna dintre părți nu răspunde de neexecutarea la termen sau/și de executarea în mod necorespunzător, total sau parțial, a oricărei obligații care îi revine în baza raportului juridic ce izvorăște din utilizarea platformei What’s Next?, dacă neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligației respective a fost cauzată de forța majoră, așa cum este definită de lege, din motive independente de părți.
Partea care invocă forța majoră este obligată să notifice celeilalte părți, în termen de 5 (cinci) zile, producerea evenimentului și să ia toate măsurile posibile în vederea limitării consecințelor lui. Salvați Copiii va notifica cazurile de forță majoră o singură dată, în termen de 5 (cinci) zile de la producerea acestora, prin afișarea la loc vizibil în platformă a unui anunț corespunzător în acest sens, inclusiv și/sau prin intermediul site-urilor asociate Salvați Copiii.
- Legea aplicabilă
Utilizarea platformei, precum și a website-urilor asociate aparținând Salvați Copiii este guvernată și va fi interpretată în conformitate cu prevederile legislației din România. Orice neînțelegere intervenită între Organizația Salvați Copiii și utilizatori, în legătură cu raporturile juridice decurgând din utilizarea platformei What’s Next? inclusiv a website-urilor asociate acesteia, se va soluționa în principiu pe cale amiabilă, iar în caz de eșec, litigiile vor fi supuse instanțelor judecătorești competente de la sediul principal al Organizației Salvați Copiii.
- Dispoziții finale
Platforma What’s Next? deținută de Organizația Salvați Copiii vă acordă dreptul de a accesa și utiliza platforma exclusiv sub rezerva acceptării de către dumneavoastră a prezentelor Termene și Condiții. Prin accesarea și utilizarea platformei condiționat de configurarea contului de utilizator oferiți în mod automat, expres și neechivoc acordul dvs. privind respectarea în integralitate a Termenilor și Condițiilor.
Salvați Copiii își rezervă dreptul de a modifica, revizui și actualiza oricând prezentele Termene și Condiții de utilizare, fără o notificare prealabilă a utilizatorilor postând varianta actualizată într-un loc vizibil pe website. De asemenea, Salvați Copiii, în calitate de deținător legal al platformei What’s Next? își rezervă dreptul de a modifica, actualiza și reconfigura structura si interfața oricărei pagini sau subpagini a site-ului Salvați Copiii și ai platformei What’s Next? în orice moment, fără obligația notificării prealabile a utilizatorilor.
În calitate de utilizator aveți obligația de a citi și respecta Termenii și Condițiile în integralitate, de fiecare dată când accesați platforma sau site-urile asociate Salvați Copiii neavând posiblitatea de a pretinde necunoașterea acestora.
Prezentele Termene și Condiții se completează corespunzător cu aspecte sau prevederi speciale menționate în cuprinsul platformei sau a website-urilor asociate aparținând Salvați Copiii. În cazul în care intervin contradicții între Termeni și Condiții și prevederile speciale mai sus amintite vor avea întotdeauna prioritate de aplicare prevederile speciale față de cele generale.
Ediția : I, Revizia 0.
Data întocmirii: 20.08.2025
Data ultimei actualizări: 20.08.2025.